De ce ar fi frumos să putem dăinui prin cultură

În alte vremuri, ce-i drept mult mai aspre, un filozof vorbea despre rezistența prin cultură. Acesta era Constantin Noica; trăise și trăia timpuri dificile și acelea nu pot fi acum asociate niciunei situații actuale, căci rezistența presupune o confruntare, un conflict, implică ideea de supraviețuire, opoziție, chiar de forță provocată de ceva sau cineva. Cu toate acestea, în acest prezent liniștit, fără războaie prea apropiate și fără pericole iminente, în care mergem în fiecare zi la lucru, vorbim, râdem, ne distrăm, ne vedem cu prietenii și apoi o luăm de la capăt, în care lucrurile se petrec atât de repede, din păcate cu atâta superficialitate, și deseori chiar monoton, în aceste zile în care, când opinia publică de acasă nu stă cu ochii pe televizor să vadă ce alt demnitar își petrece noaptea la pușcărie, atunci este cu siguranță polarizată între pozițiile pro, respectiv contra unei ilustre prezentatoare de televiziune între două vârste care a făcut comentarii dure la adresa dimensiunilor unei concurente într-un show de televiziune – ei bine, în aceste vremuri inedite pe care le trăim, ar fi nevoie mai mult ca oricând să rezistăm prin cultură. Sau încă și mai bine – să dăinuim prin cultură.

Continue reading “De ce ar fi frumos să putem dăinui prin cultură”

Din șansele și dilemele emigrației

Nu am vrut niciodată să emigrez; cel puțin, nu așa mi-am etichetat sau interpretat vreodată dorința de a călători, de a cunoaște locuri și oameni noi, de a studia și petrece timp îndelungat în străinătate. Dorința aceasta am avut-o încă de mică, de când am început să citesc și să descopăr, mai întâi prin intermediul cărților, tărâmuri îndepărtate, povești diferite de viața comodă și liniștită pe care o cunoșteam, limbi și culturi atât de diverse și cu atât mai interesante și atrăgătoare. Pe măsură ce creșteam, dorința aceasta se contura pur și simplu în convingerea precisă că nu vroiam nicidecum să-mi petrec toată viața într-un singur loc. Iar odată cu deschiderea granițelor între statele europene, șansele pentru studii și schimburi de experiențe, odată cu progresul tehnologiei și al invențiilor care ne fac viața mai ușoară, nici măcar distanțele fizice nu au mai avut aceeași semnificație.

Așadar, aventura emigrației nu a purtat niciodată pentru mine pecetea motivației economice, financiare, materiale, a căutării unei vieți mai bune – așa cum se petrece deseori. Am plecat prima oară de acasă și din țară la 20 de ani, iar în ultimul deceniu am trecut prin Germania și Franța și am tot revenit, după care am plecat din nou. În cele din urmă, viața m-a adus în Spania, pentru că am vrut să scriu despre românii de aici pentru românii din țară, și asta am făcut în ultimii șase ani. Prin urmare, cred că motivațiile au fost îndeosebi de natură personală, legat de ceea ce am vrut să fac în viață: studii, practică, școli de vară, cursuri și seminarii, un loc de muncă. Și mi-am îndeplinit dorința, căci am călătorit, am cunoscut oameni și locuri, am învățat limbi străine, am cunoscut culturi și obiceiuri diferite, am aflat lucruri noi și am citit multe cărți.

Continue reading “Din șansele și dilemele emigrației”

Înverșunare

Spiritul de toleranță pe care mi-l inspiră acum amintirea vreunei povești auzite în Spania s-a așezat mai târziu în sufletul meu, chiar la suficient de multă vreme după ce am început să ascult cu atenție. Dimpotrivă, țin minte că atunci când de-abia ajunsesem aici, și se simțea cumva vânticelul slab al crizei care urma să se întețească, aducând cu ea efecte economice și spirituale deopotrivă observam, simțeam și chiar mă încercau sentimente de înverșunare.

Totul a început când am simțit cu surprindere cum mă uluia megalomania unora dintre cei pe care îi cunoșteam, cum mă încruntam la auzul unei noi bârfe spuse cu reavoință neascunsă, când mă revolta minciuna, clădirea unei imagini false care acoperea ca un staniol adevărul brutal al unor înșelăciuni, când nu înțelegeam cum pot fi tolerate, ba chiar apreciate formal niște personaje care nu făcuseră decât să-și aroge un rol jucat, de altfel, cu destul de puțină iscusință, și un statut nemeritat.

Continue reading “Înverșunare”

Alegeri, alegeri, alegeri…

2015 va fi anul alegerilor în Spania. În primăvara, în toamna și în iarna acestui an pe care guvernanții l-au anunțat deja drept unul al schimbărilor și al îmbunătățirii iremediabile a situației economice, spaniolii vor fi chemați la urne pe durata unui adevărat ”maraton al sărbătorii democrației”. Sintagma nu-mi aparține; am auzit-o însă destul de frecvent de-a lungul anilor petrecuți aici, de fiecare dată când a avut loc vreun scrutin, tot timpul transmis pe larg de toate televiziunile. Alegerile au loc întotdeauna duminica – de aici primul sens al zilei de sărbătoare – însă probabil că sintagma se datorează atât firii în general vesele a spaniolilor, care găsesc multe și mărunte motive de bucurie, cât și sentimentului că, la o participare la vot care se situează în general aproape de 70%, oamenii chiar simt și cred că dețin puterea de a decide lucruri importante.

Continue reading “Alegeri, alegeri, alegeri…”

Povestea românilor din Spania

De când am început să scriu despre românii din Spania, am știut mereu că ar merita o abordare ambițioasă, care să acopere o întreagă realitate – cea a unui milion de oameni care trăiesc într-o țară de aproape 50 de milioane de locuitori. Se pot scrie pagini întregi despre viața românilor din Spania, despre greutăți și probleme, despre bucurii și inițiative, despre sărbători și tradiții, despre integrare și adaptare, despre timpul petrecut aici, despre evoluții, identitate sau închegarea unei comunități, despre metehne și aparențe.

Continue reading “Povestea românilor din Spania”

Despre corespondențe și cum se clădește o meserie

În fiecare an, un profesor de la Universitatea Complutense din Madrid mă invită să mă uit în oglinda profesiei și să le țin studenților înscriși la cursul său, privitor la jurnalismul de agenție de presă, o prelegere despre cine, ce, când, unde, cum și eventual de ce în meseria de jurnalist. De fiecare dată mă roagă să vorbesc puțin la început, în semn de introducere, să le spun studenților câteva generalități, una, alta despre munca de corespondent de agenție de presă, cu un eventual personal insight legat de statutul meu de corespondent străin într-o țară străină, după care să îi las să îmi pună întrebări și să le răspund cu sinceritate. Singura parte la care trebuie să mă gândesc un pic înainte este cea de la început, pe care o pot dirija eu; restul e ca o montagne-russe de idei și păreri, întrebări și răspunsuri din care eu una ies epuizată, amuzată și încântată deopotrivă.

Continue reading “Despre corespondențe și cum se clădește o meserie”

Balans între realități cutremurătoare

Întâmplarea a făcut ca în acest an care se încheie în câteva zile să fi citit o seamă de romane distopice. Genul literar al distopiilor (un termen modern, construit artificial, în opoziție cu utopia spațiilor ideale) cuprinde poveștile apocaliptice sau mai degrabă post-apocaliptice, unde totul este cenușiu, grav și periculos – și pare să fie la modă. Distopiile de ficțiune propun același context plasat după un cataclism major: o mână de supraviețuitori se luptă să găsească soluții pentru traiul în noile condiții, luând drept un semn creaționist sau evoluționist, după preferințe sau credințe, norocul supraviețuirii.

imagine de pe durata protestelor indignaților Spaniei, începute în mai 2011
imagine de pe durata protestelor indignaților Spaniei, începute în mai 2011

În toate aceste povești este evidentă dorința celor rămași de a face lucrurile mai bine. În mod firesc, ei vor fie să desfacă răul făcut de predecesori, fie să refacă tot ce fusese prea puțin bine, astfel încât să nu se mai repete erorile trecutului și să se elimine din ecuație necunoscuta care a provocat apocalipsa. Din aceste ficțiuni rămân deocamdată cu sentimentul similar celui de sfârșit de an: s-a încheiat o perioadă, poate nu neapărat cu un cataclism, însă cu certitudinea că unele lucruri nu vor mai fi niciodată ca înainte.

Închipuiți-vă doar că peste un secol, arheologii viitorului vor descoperi niște rămășițe, de orice fel. Așa vor încerca ei să deslușească traiul de la mijlocul celui de-al doilea deceniu al secolului 21 – din două țări care, de la un capăt la altul, îngrădesc același continent.

Continue reading “Balans între realități cutremurătoare”

Pentru început, la sfârșit de an

Oricât de mult aș vrea să mă opintesc și să nu mă las în voia bilanțurilor și șabloanelor prefabricate, tot simt nevoia să mă uit un pic înapoi. Acum, că am ajuns la ultima parte a ultimei pagini a calendarului acestui an – iată:

În anul care se încheie peste doar câteva ore, am avut parte de bucurii și veselii, de reușite și succese, precum și de momente întunecate și dezamăgiri profunde.

Am aflat cu destulă nedumerire că unii oameni încă mai poartă măști; măști adânc înrădăcinate în sufletele lor, astfel încât nu numai că nu vor să și le dea jos nici când sunt singuri în fața oglinzii, dar nici nu mai pot să se lepede de ele. Acești oameni sunt cei care mint. Folosesc minciuna ca armă și ca apărare deopotrivă: am auzit minciuni profesionale și personale, toate rostite cu scopul de a forța, obliga sau exercita presiuni; sunt sigură că aceleași minciuni și le-au spus aceste personaje și în sinea lor, din cauză că se detestă ei înșiși, respectul de sine le este la pământ, și ca să reușească să doarmă liniștiți, astfel încât să o ia de la capăt a doua zi.

Continue reading “Pentru început, la sfârșit de an”