Nefelibata

Este neîndoielnic că nu mică îți poate fi mirarea când te duci să vezi cel mai mare complex de monumente și temple din lume, minunea arhitecturală de la Angkor Wat, în mod misterios aproape complet ignorată de exploratori și istorici până în secolul 19, și îl auzi pe ghidul unui grup de turiști că vorbește despre stegozaurul gravat pe coloana unuia dintre temple, alături de alte creaturi și ființe alegorice.

Cea mai captivantă explicație pentru apariția basoreliefului „dinozaurului” de la Angkor Wat găsesc că este cea a farsei puse la cale de vreun contemporan, ca să-i zăpăcească pe cinici și să le ofere mistere în mistere, spre rezolvat sau de speculat, celor care nu de puține ori au venit în Cambodgia să facă filme de aventuri cu exploratori moderni.

Cea halucinantă teorie este cea potrivit căreia aceasta este dovada că oamenii și dinozaurii sau urmașii acestora (care să nu fi fost păsări) ar fi coexistat în anumite vremuri, în special în secolul 12 sau cu puțin timp înainte în actuala Cambodgia, unde se află și astăzi ruinele templului Ta Prohm din cadrul uriașului complex de la Angkor, ultima capitală a Imperiului Khmer.

Cel mai greu de crezut este că khmerii de acum aproape un mileniu au fost singurii care au găsit urme ale existenței dinozaurilor în regiune — în pofida încercărilor eșuate ale paleontologilor moderni — și au decis să-i imortalizeze pe pereții templelor lor.

Cea mai romantică interpretare ar fi că sculptorii de acum aproape un mileniu și-au închipuit cum ar arăta creaturi mitice nevăzute vreodată până atunci: șerpi cu mai multe capete care simbolizau fertilitatea, lei cu trupuri umanoide care apărau și păzeau intrările în temple, creaturi care aduceau a păsări, crocodili sau elefanți, nimfe sau dansatori cerești. Alături de toate aceste creaturi legendare, khmerii și-au închipuit și un stegozaur pe care l-au visat la zeci de milioane de ani de la extincție.

Oricât de mult mi-ar plăcea poveștile, miturile și legendele, și chiar dacă eu tot cred că la baza tuturor mereu au fost fapte și întâmplări reale, fantastic interpretate de singurele ființe care au darul imaginației — oamenii — cea mai pragmatică lămurire a misterului e cam ca în geometrie: cea mai scurtă distanță între două puncte este linia dreaptă.

Cea mai verosimilă explicație e cea mai simplă: creatura e un cameleon sau un rinocer, un bivol sau un furnicar cu solzi. Ce are animalul pe spate pot fi solzi în relief sau frunziș pe fundal.

Se pare că arheologii nu pot spune cu exactitate nici când a fost făcută gravura — dacă este contemporană cu templul sau ulterioară construcției inițiale — pentru că după căderea Imperiului Khmer, în secolul 15, întregul complex de temple a decăzut până într-atât încât negustorii și misionarii portughezi notau în secolul 16 doar că, ascunse și îngropate în păduri, se puteau desluși impresionante construcții de piatră la care se putea ajunge cu greu.

Redescoperirea a întârziat până în secolul 19, când exploratorul francez Henri Mouhot, ajutat de misionarul Charles-Émile Bouillevaux, a ajuns acolo și apoi și-a publicat notele de călătorie în care compara aceste temple cu legendarul templu al lui Solomon, pe constructorii khmeri antici îi vedea ca pe Michelangelo ai vremurilor lor, iar în ochii lui, ruinele imperiilor europene păleau prin comparație cu Angkor Wat.

Basorelieful „dinozaurului” a fost descoperit abia în secolul 20 și documentat în atlasul Angkor Cities and Temples publicat în 1997 de Michael Freeman și Claude Jacques. Documentat este și faptul că Imperiul Khmer a fost apărătorul unei mari civilizații a lumii antice, cu o populație numeroasă, dar și instruită și cultivată. Este foarte puțin probabil ca posibila existență a dinozaurilor să nu fi fost documentată în niciun alt fel în zonă, altfel decât printr-un singur basorelief.

Pe de altă parte, tot știința și documentarea modernă ne-a învățat că inexistența dovezilor nu înseamnă imposibilitate absolută.