Tag Archives: punți

Despre corespondențe și cum se clădește o meserie

foto blogÎn fiecare an, un profesor de la Universitatea Complutense din Madrid mă invită să mă uit în oglinda profesiei și să le țin studenților înscriși la cursul său, privitor la jurnalismul de agenție de presă, o prelegere despre cine, ce, când, unde, cum și eventual de ce în meseria de jurnalist. De fiecare dată mă roagă să vorbesc puțin la început, în semn de introducere, să le spun studenților câteva generalități, una, alta despre munca de corespondent de agenție de presă, cu un eventual personal insight legat de statutul meu de corespondent străin într-o țară străină, după care să îi las să îmi pună întrebări și să le răspund cu sinceritate. Singura parte la care trebuie să mă gândesc un pic înainte este cea de la început, pe care o pot dirija eu; restul e ca o montagne-russe de idei și păreri, întrebări și răspunsuri din care eu una ies epuizată, amuzată și încântată deopotrivă.

Asta pentru că, dacă într-un an, studenții au ajuns să mă întrebe nu tocmai cât câștig și în ce monedă, dar dacă se poate trăi din meseria de corespondent, într-altul s-au gândit să afle cum garantez eu obiectivitatea știrilor și corespondențelor trimise și dacă am simțit vreodată că s-au făcut presiuni în privința alegerii subiectelor sau modului în care sunt abordate acestea, iar mai recent au vrut să știe, ca într-o compunere la școală, cum arată o zi din viața unui corespondent de presă străină – la ce oră mă trezesc, dacă la cafea citesc ziarele, redactez revista presei sau transmit subiectele propuse redacției, câte știri transmit pe zi sau câte evenimente acopăr într-o săptămână și cum le aleg.

Cu toate că studenții sunt diferiți în fiecare an, îmi place să mă gândesc la scenarii diferite pentru partea în care toate privirile sunt îndreptate asupra mea și când ajung să fiu eu cea ascultată și scrutată. Într-un an, am început ușor: le-am spus că munca de jurnalist de agenție este destul de simplă, în sensul că nu încap comentarii și păreri prea multe, nu e loc de jonglat dincolo de aspectele legate de bunul simț, și trebuie să mă văd ca o interfață între realitatea din Spania și presa din România care mă citește și are nevoie de informația brută, neîncăpând astfel prea mult loc de greșeli, dar nici de ofense sau îndoieli legate de obiectivitate ori lipsa acesteia. În alt an, m-am gândit să reiau o idee pe care am susținut-o cu altă ocazie, la un congres de profil: corespondenții de presă străină sunt supuși mai mult decât alți jurnaliști unui al șaselea simț al deontologiei profesionale, pentru că nu au o redacție în spate, un șef care să le spună ce sau cum să scrie, care să-i dirijeze, să-i tempereze sau să-i corecteze cu luciditate și suficientă distanță de subiect. Încrederea în corectitudinea corespondențelor trebuie să fie deplină, pentru că omul de pe teren este privirea redacției în țara respectivă și formează automat imaginea, singura imagine care ajunge la public, iar veridicitatea trebuie să fie completă, absolută, fără urmă de îndoială. Într-un alt an, am început cu argumentul deloc lipsit de romantism al libertății; nu al evidentei libertății a presei, sau cel al atât de prezentei libertăți de exprimare, ci al libertății de a vedea, alege și scrie despre ce cred eu că merită și că trebuie să citească publicul din România. Și da, am insistat asupra faptului că libertatea aceasta, de a forma eu însămi contextul și imaginea care ajung la zeci de mii de necunoscuți de la trei mii de kilometri depărtare, bazată pe fapte și o cunoaștere profundă a situației de pe teren, îmi dă un sentiment sănătos de putere legat de sensul muncii mele, de trufie profesională, și întotdeauna însoțit de unul pe măsură, al evidentei responsabilității asupra obiectivității faptelor consemnate.

Ne temem de schimbare; nu pentru că nu am vrea-o sau nu am căuta-o deseori, ci din cauza incertitudinii. Ceea ce e cunoscut, stabilit, așezat, construit temeinic, puțin câte puțin, e perceput drept sigur; un nou început stă mereu sub semnul lipsei de siguranță. Pe fondul schimbărilor recente din viața mea, care nu m-au scutit de incertitudine, uneori de lipsă de încredere și de neliniști și îndoieli, anul acesta mi-am dat de ales între două abordări. Continue reading