Înverșunare

Spiritul de toleranță pe care mi-l inspiră acum amintirea vreunei povești auzite în Spania s-a așezat mai târziu în sufletul meu, chiar la suficient de multă vreme după ce am început să ascult cu atenție. Dimpotrivă, țin minte că atunci când de-abia ajunsesem aici, și se simțea cumva vânticelul slab al crizei care urma să se întețească, aducând cu ea efecte economice și spirituale deopotrivă observam, simțeam și chiar mă încercau sentimente de înverșunare.

Totul a început când am simțit cu surprindere cum mă uluia megalomania unora dintre cei pe care îi cunoșteam, cum mă încruntam la auzul unei noi bârfe spuse cu reavoință neascunsă, când mă revolta minciuna, clădirea unei imagini false care acoperea ca un staniol adevărul brutal al unor înșelăciuni, când nu înțelegeam cum pot fi tolerate, ba chiar apreciate formal niște personaje care nu făcuseră decât să-și aroge un rol jucat, de altfel, cu destul de puțină iscusință, și un statut nemeritat.

Continue reading “Înverșunare”