La fascinación de las novelas absolutas

sigo buscando y tratando de descubrir novelas y autores que me hagan soñar así; intentando reinventarme historias que talvéz habrá que ver con otras miradas para que me hechizen; lecturas tan apasionantes. Eso sí: lo veo muy difícil dar con todo ésto en algún otro idioma, porque ahora es el español que ya me ha hadado.

¿Cuándo ocurre el hechizo? ¿Cuál es el momento en el que aparece la fascinación a la lectura en un determinado idioma? ¿Cómo te das cuenta de que un libro, un autor, una historia y un habla te han embrujado? Pues cuando no te lo puedes explicar, en el instante en el que no sabes ni por qué ni cómo, pero quieres más y de repente el libro ya lo acabaste. En su soledad tan acariciada, el lector se queda con el recuerdo de una historia de ensueño y un libro de más para añadir a su lista de los inagotables. Mis libros inagotables son unos cuantos: son los que después de haberme hadado, los he vuelto a leer varias veces, con tiempo considerable de por medio. Son los que he llegado a considerar las novelas totales, globales, absolutas – inagotables.

Los terminos pertenecen a la caracterización que le hizo un conocido académico rumano, Eugen Simion, a la última novela del escritor rumano Marin Preda, “El más amado de los mortales”/Cel mai iubit dintre pământeni/. El crítico y académico veía en la abrumadora y apabullante novela, en la fuerza de la escritura del autor y en la ternura y el poder y los principios morales del protagonista una novela total, porque llevaba varios niveles, varios temas y muchos personajes. Por tanto, era una novela política por la época que abarcaba, una novela de amor cuyo protagonista cree con fuerza que sin amor no hay nada (emulación de la carta de San Pablo a los corintios, en la que mantenía que “si /…/ no tengo amor, nada soy”), una novela sobre un moralista clásico de la raza de Albert Camus, una novela de costumbres y del mundo de los intelectuales de la época y también una novela sobre el universo rumano dentro del régimen totalitario.

Continue reading “La fascinación de las novelas absolutas”

Despre corespondențe și cum se clădește o meserie

În fiecare an, un profesor de la Universitatea Complutense din Madrid mă invită să mă uit în oglinda profesiei și să le țin studenților înscriși la cursul său, privitor la jurnalismul de agenție de presă, o prelegere despre cine, ce, când, unde, cum și eventual de ce în meseria de jurnalist. De fiecare dată mă roagă să vorbesc puțin la început, în semn de introducere, să le spun studenților câteva generalități, una, alta despre munca de corespondent de agenție de presă, cu un eventual personal insight legat de statutul meu de corespondent străin într-o țară străină, după care să îi las să îmi pună întrebări și să le răspund cu sinceritate. Singura parte la care trebuie să mă gândesc un pic înainte este cea de la început, pe care o pot dirija eu; restul e ca o montagne-russe de idei și păreri, întrebări și răspunsuri din care eu una ies epuizată, amuzată și încântată deopotrivă.

Continue reading “Despre corespondențe și cum se clădește o meserie”

Hace más de seis años…

Podría no haber tenido tiempo de descubrir el placer inmenso que me trae la escritura; podría no haber descubierto la alegría de tomar mi café con leche delante de una ventana muy grande, por la cual el sol llena mi casa de luz; podría no haberme enterado de la mera delicia de tener tiempo inagotable para la lectura, los libros y sus historias; podría no haber sentido el olor a azahar.

… que llegaba en Madrid con una maleta muy grande, la dirección de un hotel dónde iba a alojarme durante meses, hasta encontrar un piso en alquiler, mi mente llena de proyectos y el corazón cuajado de ilusión para empezar una nueva andadura profesional y personal que iba a durar un año – un año de ensayo, para empezar. Recuerdo muy bien, como si fuera hoy, que era un domingo, 2 de noviembre 2008, muy nuboso y gris, y que incluso me pareció curioso que era así como me recibía un país mediterráneo, habitualmente soleado, que no había visitado nunca antes y sólo conocía por su historia, sus clásicos, su clima y poco más. Justo antes de salir de Bucarest, había escuchado en la radio una canción que decía, más o menos, “cuando tomes tu café/toma tu café en España/ y-no-te-lo tomeeees sin laaaa cañaaa…”. En el momento, el sentido de estas palabras me eludía, pero me parecío que todo sonaba muy, pero muy bien.

Continue reading “Hace más de seis años…”

In the Basque Country, it’s All About the Stories and the Food

The first time I came to the Basque Country, it was pretty late during my stay in Spain. I had traveled to Valencia and Andalucía, to Catalonia and even remote Galicia before I ever got the chance to visit the first marvelous Basque city. One of the great things about my job back then was that I didn’t have to be a common tourist. I didn’t have to take pictures, make sure I was in those pictures, take long walks with an itinerary at hand and come back to the hotel, exhausted, but with wonderful memories to tell my friends once I went back to the normal routine of life. Nope, I got to visit each of those parts of Spain with a purpose – a professional purpose.

First I was in Bilbao to cover a huge anniversary exhibition honoring a Romanian sculptor at the Guggenheim’s and I discovered a gorgeously clean town, wishing I could go back and live there when I retired; then I came back at an international congress on political communication and mysteriously enough, an enchanted book called “The Basque History of the World” came my way; I was sent to cover the famous film festival in San Sebastian during some wonderfully sunny fall days; more recently, I think I got to understand what it was all (or almost all) about the Basque gastronomy and especially one part of it where it isn’t just that, the food, because Vitoria-Gasteiz also means jazz, history, monuments, marvels and even inspiration for contemporary fiction.

I thought I knew all about the history, the unique ancient language these people talk, their unknown origins and even the radicalism of some political views. Continue reading “In the Basque Country, it’s All About the Stories and the Food”

Balans între realități cutremurătoare

Întâmplarea a făcut ca în acest an care se încheie în câteva zile să fi citit o seamă de romane distopice. Genul literar al distopiilor (un termen modern, construit artificial, în opoziție cu utopia spațiilor ideale) cuprinde poveștile apocaliptice sau mai degrabă post-apocaliptice, unde totul este cenușiu, grav și periculos – și pare să fie la modă. Distopiile de ficțiune propun același context plasat după un cataclism major: o mână de supraviețuitori se luptă să găsească soluții pentru traiul în noile condiții, luând drept un semn creaționist sau evoluționist, după preferințe sau credințe, norocul supraviețuirii.

imagine de pe durata protestelor indignaților Spaniei, începute în mai 2011
imagine de pe durata protestelor indignaților Spaniei, începute în mai 2011

În toate aceste povești este evidentă dorința celor rămași de a face lucrurile mai bine. În mod firesc, ei vor fie să desfacă răul făcut de predecesori, fie să refacă tot ce fusese prea puțin bine, astfel încât să nu se mai repete erorile trecutului și să se elimine din ecuație necunoscuta care a provocat apocalipsa. Din aceste ficțiuni rămân deocamdată cu sentimentul similar celui de sfârșit de an: s-a încheiat o perioadă, poate nu neapărat cu un cataclism, însă cu certitudinea că unele lucruri nu vor mai fi niciodată ca înainte.

Închipuiți-vă doar că peste un secol, arheologii viitorului vor descoperi niște rămășițe, de orice fel. Așa vor încerca ei să deslușească traiul de la mijlocul celui de-al doilea deceniu al secolului 21 – din două țări care, de la un capăt la altul, îngrădesc același continent.

Continue reading “Balans între realități cutremurătoare”

Pentru început, la sfârșit de an

Oricât de mult aș vrea să mă opintesc și să nu mă las în voia bilanțurilor și șabloanelor prefabricate, tot simt nevoia să mă uit un pic înapoi. Acum, că am ajuns la ultima parte a ultimei pagini a calendarului acestui an – iată:

În anul care se încheie peste doar câteva ore, am avut parte de bucurii și veselii, de reușite și succese, precum și de momente întunecate și dezamăgiri profunde.

Am aflat cu destulă nedumerire că unii oameni încă mai poartă măști; măști adânc înrădăcinate în sufletele lor, astfel încât nu numai că nu vor să și le dea jos nici când sunt singuri în fața oglinzii, dar nici nu mai pot să se lepede de ele. Acești oameni sunt cei care mint. Folosesc minciuna ca armă și ca apărare deopotrivă: am auzit minciuni profesionale și personale, toate rostite cu scopul de a forța, obliga sau exercita presiuni; sunt sigură că aceleași minciuni și le-au spus aceste personaje și în sinea lor, din cauză că se detestă ei înșiși, respectul de sine le este la pământ, și ca să reușească să doarmă liniștiți, astfel încât să o ia de la capăt a doua zi.

Continue reading “Pentru început, la sfârșit de an”
StoreDay România

world in my eyes!

Mira & Irina

🌌Your life is an emotion ! Live it! 🌌

inorasultrist.wordpress.com/

Make every moment count!

blogdeviata

Intamplari,experiente si pareri de viata

Şiraguri de gânduri

gânduri înşirate pe aţa vieţii... din Irlanda

Charming Chaos

Art with Intention

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

peopleoverseas

Living abroad, immigration and travel

Lecturafilia

Lecturafilia "Leer es vivir dos veces"

Nefelibata

Canvas of jottings for every now and then

The Daily Post

The Art and Craft of Blogging

El Club de los Leones

"¿Tú sabes qué es un león? Un hombre que lee mucho" - Gloria Fuertes

WordPress.com News

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d bloggers like this: