Șarada votului pentru răul cel mai mic

Nu te-a trădat nimeni, nu te-a batjocorit nimeni, nu te-a înșelat nimeni: politicienii erau acolo, îi cunoșteai, îi vedeai, îi ascultai, știai de ce erau capabili. Numai că atunci când ai ales răul cel mai mic, ai nutrit cumva extrem de jalnica speranță că hai că poate nu va fi chiar rău, că e mai mic, că hai că poate răul ăsta o să fie bine până la urmă.

Asta cu votul dat răului celui mai mic, votul batjocorit și trădat de politicienii nerușinați și nefaști pe care îi tot are țara de mai bine de trei decenii e o șaradă de proporții kharmice. E cam ca în viață: cu cât îți vei coborî mai mult așteptările, cu atât mai pe măsură ți se vor înfățișa rezultatele. Ba mai mult: cu cât te minți mai frumos că nu ai de ales decât între două rele, și faci alegerea așa-zis rațională a celui mai mic, cu atât mai tare te dezici de orice urmă de demnitate pentru ca acest rău mai mic să poată fi cumva tras la răspundere. Căci dacă atât de jalnice erau așteptările din start, cum de te tânguiești acum că așa defilezi?

Că oamenii pot nutri speranțe, manifesta dorințe și avea așteptări, oricât de exaltate în dulce stil bovarian ar fi – asta este, să zicem, normal. Dar e și o trăsătură cât se poate de clară a unei societăți profund imature politic, care nu a atins majoratul intelectual în ciuda deceniilor scurse de la schimbarea de regim, care încă votează tătuci salvatori, care o dată la cinci ani îl ia în brațe pe „acum ori niciodată/croiește-ți altă soartă” și apoi se retrage în doina acceptării fără crâcneală a fatalității scrise deja în stele.

Continue reading “Șarada votului pentru răul cel mai mic”

On Time Travel

They say some senses are more prone to bringing you back to a specific past time, such as the sense of smell: a flagrance of a loved one, the smell of a bakery, a scent from a theatre, an odour from the mountains are very powerful example tools to sense time travel. How about when all five senses and then some bring you back in time? When you see places and people through your younger eyes from almost two decades ago, yet you know it´s your present self that actually sees, when you feel the touch of sunrays on your skin on the same bench in front of where you used to live, when you hear the same music of a language you had so long ago spoken every day, when you smell the same brisk scent of a mountain city on its streets, when you order the same mulled wine and it tastes the same – that is time travel.

Yes, it’s possible.

If we´re to take a look at the already crunched and mulled on data by other smarter people who know their stuff, there are a few given things necessary: a past or future time, access and means to it (wormhole or otherwise) and ability to come back to tell the story. It´s also a given that time is already leaping up to becoming the unassailable fourth dimension, and since this mostly means it´s not linear (even though we tend to perceive it as such, mostly because it´s easier) quantum leaps and the likes of them are not impossible. Time travel would thus not mean a movement back or forth along a direction or its opposite, but rather a perception and the change of its status.

This is where basically all my theoretical knowledge ends to give way to my experience. This is to say I did not time travel seeing it as a displacement from one point to another, but I perceived it. How else would one call going back to a long beloved city and feeling exactly the same as almost two decades ago? How else would one explain away wandering its streets and knowing exactly where one went? How else would one understand seeing a good and close friend again and remembering the feelings, as in feeling exactly the same as so many years before? Time travel: as if being there after so much time was exactly being back there that much time ago.

Continue reading “On Time Travel”