Retorica încleștării

[…] am rămas cu acest singur lucru reprobabil de care am ales să mă indignez dincolo de sine, pentru care nu găsesc, ca explicație, decât încleștarea, încrâncenarea provocată de frustrări și ranchiune nevindecate: să ataci direct persoana care are o poziție diferită de a ta, care crede și gândește diferit de tine, în lipsa unui argument logic solid pentru a-i contrazice părerea sau a-i combate poziția cu fapte și date concrete.

Când ajungi pe un post în sistemul public după un concurs de angajare, parcurgi toate etapele, capeți evaluări foarte bune, dai concursuri interne de promovare, respecți toate condițiile, îndeplinești toate cerințele și încă pe atât, pleci la post în străinătate, tot pe bază de concurs, treci de interviuri interne, ai în continuare rezultate foarte bune pentru ca, după ani de muncă, să fii desființat cu post cu tot, din pix și pe baza unei hârtii făcute pe genunchi, numite referat și brodite cu vreo 5 semnături și trei ștampile, cui nu i-ar fierbe sângele în vene? Când te vezi față cu perspectiva de a te găsi în stradă, fără post, fără job, fără să poți lua măcar la cunoștință zisul referat, la un moment dat, te calmezi un pic și ceri explicații, indicații, cu atât mai mult cu cât ești la stat, și se presupune că există proceduri, norme, etape de parcurs. Până la urmă, ai un contract de muncă și chiar dacă postul s-a desființat în sub 5 secunde, din pix, e de datoria superiorilor să-ți spună ce ai de făcut în continuare. Așa că te calmezi un pic și urmezi procedura: scrii și înregistrezi cereri adresate direcției, care este obligată prin lege să răspundă, invoci prevederi din procedura aprobată, și aștepți răspuns. Direcția are la dispoziție 30 de zile să răspundă, timp în care… ei bine, faci ce crezi de cuviință (eufemism pentru: dar cui îi pasă?).

Am să trec acum peste episoadele următoare —răspunsurile întârziate, transmise fix în termenul limită și în doi peri, la marginea batjocurii, chemarea în judecată, decizia și argumentarea ei kafkiană, deznodământul absurd, ajuns când chiar nu mai era de interes pentru absolut nimeni— căci merită să ajungă la un moment dat în paginile unui roman, învăluite în întâmplările fictive și fără nicio legătură cu realitatea ale vreunui personaj închipuit, atât de rocambolești sunt. Ceea ce încă îmi ocupă parte a preocupărilor și gândurilor, chiar și de la depărtarea celor șapte ani, este altceva: recursul la atacul la persoană.

Continue reading “Retorica încleștării”

Argumentar hasta agotar el lenguaje

Argumentar hasta agotar el lenguaje no significa solamente debatir. El argumento liberal del debate pacífico como herramienta para llegar a decisiones y conclusiones sensatas, escuchando a todas las partes, valorando y sopesando todos los argumentos se ha sobre-utilizado tanto, que llega a ser, de hecho, infravalorado por la dejadez con la que se invoca y la facilidad con la que se olvida.

Acabo de descubrir y tener la inesperada sorpresa de una nueva versión de la Antígona del clásico Sófocles que recibió muchos elogios ya, cuyas representaciones acaban de prorrogarse después del éxito inicial, así que, lejos de emprender el camino de una reseña que cumplimente una vez más el trabajo de reescritura del texto, la puesta en contexto, el talento de los actores, las potentes y relevantes referencias políticas y sociales actuales, me quedo con una frase que encuentro perennemente actual, universal y completa: argumentar hasta agotar el lenguaje. En la obra, es el incentivo hacia el público durante el juicio a Antígona, juzgada por haber incumplido la ley al decidir dar una sepultura digna a su hermano considerado traidor, inmerso en una guerra fratricida y castigado después de la muerte a no ser merecedor ni siquiera de un entierro. El mito de Antígona, más allá incluso del personaje del clásico, ha perdurado como tal hasta ahora —más de 25 siglos, dicen— porque esta es la potencia de las historias primordiales, de las leyendas y sus simbolismos; también porque el cuento de las decisiones imposibles, las historias de la espalda contra la pared siguen teniendo su encanto y traen los ingredientes de la poción mágica de verse reflejado en ello, entender un dilema por las propias experiencias comunes de los humanos.

Continue reading “Argumentar hasta agotar el lenguaje”